Un şofer de 25 de ani a murit, iar cei doi pasageri din maşina pe care o conducea au fost răniţi după ce s-au răsturnat cu autoturismul într-un râu din staţiunea băcăuană Slănic Moldova, din cauza vitezei.
Accidentul s-a petrecut în cartierul Cireşoaia din staţiunea Slănic Moldova, după ce tânărul de 25 de ani aflat la volan a pierdut controlul asupra direcţiei maşinii într-o curbă periculoasă la stânga, pe fondul vitezei cu care circula, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău. Maşina a rupt parapetul metalic de protecţie al drumului naţional 12B, iar apoi s-a răsturnat în albia râului Slănic.
”În urma accidentului, conducătorul auto a murit pe loc. Cei doi pasageri aflaţi în autoturism, o tânără de 24 de ani şi un bărbat de 25 de ani, au suferit diverse leziuni, fiind transportaţi la Spitalul Municipal Oneşti pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Poliţiştii au întocmit dosar penal în acest caz pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.