Un incendiu puternic a cuprins, vineri, biserica amplasată în cimitirul din satul Mărăşti din comuna băcăuană Filipeni. Nu se cunoaşte, deocamdată, motivul izbucnirii focului care a distrus complet construcţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Biserica din lemn din satul Mărăşti a fost cuprins de un incendiu violent, vineri. 
„Arderea s-a manifestat generalizat, cu flacără deschisă şi degajări de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 160 de metri pătraţi în biserică şi aproximativ 16 metri pătraţi clopotniţă”, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.
 
Numeroase echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea focului. Astfel, la faţa locului au fost mobilizate trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă, cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară şi o ambulanţă SMURD.
În jurul orei 11:00, incendiul a fost lichidat, fără a se înregistrate victime.
Cauza probabilă a izbucnirii focului urmează a fi stabilită în urma cercetări la faţa locului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.