Cinci bărbaţi şi o femeie au fost reţinuţi pentru proxenetism de poliţiştii din Bacău, anchetatorii acuzndu-i că ar fi înlesnit practicarea prostituţiei pentru 30 de tinere, în perioada februarie – iulie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Bacău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au făcut şapte percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane bănuite de proxenetism.

“Din cercetări a reieşit că, în perioada februarie - iulie, 30 de tinere ar fi desfăşurat activităţi de prostituţie, ajutate de cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 48 de ani şi o tânără, de 26 de ani, care ar fi înlesnit practicarea prostituţiei, prin promovarea de anunţuri pe site-uri de matrimoniale, în zece imobile situate în municipiile Bacău şi Roman”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că poliţiştii au făcut şapte percheziţii domiciliare în municipiul Bacău şi în judeţele Constanţa, Galaţi şi Neamţ, unde au găsit şi ridicat, în vederea confiscării, 17 telefoane mobile, 14.730 de lei, 8.530 de euro, 160 de lire sterline, 100 de dolari, 2 pistoale cu bile supuse autorizării, un cuţit şi înscrisuri.

Şase persoane au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Bacău, pentru audieri, iar cinci bărbaţi şi o femeie au fost reţinuţi de poliţişti, pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propunere de arestare preventivă.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.