Centrul Infotrafic avertizează, vineri seară, că plouă torenţial pe Autostrada Soarelui, între Bucureşti şi Fundulea, existând risc de acvaplanare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe tronsonul kilometric  10 - 35 al  autostrăzii A2 Bucureşti - Constanţa, între Bucureşti şi Fundulea, sunt semnalate condiţii de ploaie, pe alocuri torenţială, existând riscul de acvaplanare”, a transmis Centrul Infotrafic.  

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să ruleze cu mare atenţie, să reducă viteza şi să se asigure corespunzător la schimbarea benzii de circulaţie. 

Meteorologii anunţă că, până sâmbătă seară, vor fi ploi şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, iar de sâmbătă vremea se va răci.

În jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali, în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali se vor acumula cantităţi însemnate de apă, iar vântul va avea intensificări în Dobrogea şi estul Munteniei, în total 20 de judeţe din aceste regiuni fiind sub Cod galben. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.