Un autocar cu zece persoane la bord a derapat, luni seară, în judeţul Iaşi, în drum spre Vama Albiţa. Autocarul a fost repus pe roţi de drumari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Un autocar cu 10 persoane la bord, care se îndrepta spre Vama Albiţa, a derapat în această seară pe DN 28, la km 104, între localităţile Costuleni şi Cozia, judeţul Iaşi, fiind însă repus pe traseu prin eforturile drumarilor ieşeni”, a transmis, luni seară, DRDP Iaşi.  

Sursa citată a precizat că, pe fondul ninsorilor abundente, roata din dreapta a remorcii pentru bagaje (cu o capacitate de 10 t) a derapat în şanţ şi a angrenat după sine şi spatele autocarului, făcând imposibilă continuarea cursei. 

”În zonă a ajuns în scurt timp un echipaj DRDP Iaşi de la Districtul Răducăneni, care a reuşit repunerea autocarului pe carosabil. Acesta şi-a continuat cursa, însă fără remorcă. Aceasta urmează a fi recuperată ulterior, fiind semnalizată cu balize reflectorizante”, a mai precizat sursa citată.  

Drumarii precizează că, în continuare, pe sectorul de drum menţionat se înregistrează ninsori abundente, iar echipele Secţiei Drumuri Naţionale Iaşi depun eforturi susţinute pentru asigurarea circulaţiei.  

Meteorologii au instituit atenţionare Cod Galben de ninsori abundente până marţi, iar drumarii sfătuiesc şoferii să nu plece la drum fără o informare prealabilă şi o pregătire temeinică a autovehiculelor pentru condiţii de iarnă.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.