Articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi parfumerie contrafăcute, în valoare de peste 2 milioane de lei, decoperite de poliţiştii de frontieră din Giurgiu

Articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi parfumerie contrafăcute, în valoare de peste 2 milioane de lei, decoperite de poliţiştii de frontieră din Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au descoperit, după verificarea mai multor mijloace de transport, peste 10.000 de produse de îmbrăcăminte, încălţăminte şi parfumerie, toate inscripţionate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

Poliţia de Frontieră a anunţat, duminică, faptul că, în perioada 4-8 martie, poliţişti din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu - Sectorul Poliţiei de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, au oprit pentru control, în cadrul unor acţiuni tip BLITZ, pe DN 5, mai multe mijloace de transport care se deplasau pe direcţia Turcia, Ucraina, Germania şi Republica Moldova.

În urma controalelor au fost descoperite 10.076 de produse de îmbrăcăminte, încălţăminte şi parfumerie, toate inscripţionate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Bunurile aparţineau unor cetăţeni ucraineni, moldoveni şi turci care nu au putut prezenta documente de provenienţă.

Bunurile, estimate la o valoare de aproximativ 2.092.250 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză au fost întocmite dosare penale.

În prezent, persoanele sunt cercetate pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluţii legale prin unitatea de parchet.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor