Două fete, în vârstă de 9, respectiv 10 ani, din localitatea Retevoieşti, judeţul Argeş, au fost transportate la spital, luni, după ce au fost găsite intoxicate cu monoxid de carbon. Ele se aflau în baie, unde apa era încălzită cu ajutorul unui boiler pe lemne.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Incidentul s-a produs luni după-amiază, în localitatea Retevoiesti, unde două fetiţe au fost găsite intoxicate cu monoxid de carbon în baia casei.
 
Potrivit ISU Argeş, acolo au intervenit un echipaj SMURD de prim ajutor calificat şi un echipaj SAJ, iar ulterior s-a cerut sprijin şi echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă. 
 
"Cele două fetiţe cu vârstele de 10 ani şi respectiv 9 ani au fost preluate de către echipajele medicale în stare de conştienţă şi transportate la spital, deoarece saturaţia de oxigen era mică. În baie, apa era încălzită cu ajutorul unui boiler pe lemne şi de acolo ar fi venit fumul care a fost inhalat de cele două minore", a precizat sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.