Doi copii din judeţul Argeş s-au aventurat cu bicicletele pe apa îngheţată a unui lac, dar gheaţa s-a rupt. Copiii au fost scoşi din apă de un localnic, conştienţi, fiind transportaţi la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pompierii din Argeş au intervenit, joi seară, după ce au fost sesiyaţi că doi copii ar fi căyut în apa unui lac, în localitatea Oarja.

[Este vorba despre doi copii care s-ar fi aventurat cu bicicletele pe lac, iar gheaţa fiind subţire, s-ar fi spart, aceştia căzând în apă[, au transmis pompierii.

Potrivit acestora, ambii copii, cu vârstele de aproximativ 14 ani, au fost scoşi din apă de către un localnic, unul dintre aceştia deplasându-se singur la domiciliu, iar cel de-al doilea fiind dus de către localnicul respectiv. 

Copiii au foat preluaţi de către echipajele medicale SMURD, le-a fost acordat primul ajutor calificat, iar în momentul de faţă se transportă la spital.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.