Un grav accident rutier, în care au fost implicate opt persoane, s-a produs, marţi dimineaţă, pe un drum judeţean din judeţul Argeş, unde două autovehicule s-au ciocnit violent într-o curbă. Primele date de la faţa locului arată că o persoană este inconştientă, iar altele sunt rănite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: O persoană a murit şi alte şapte au fost preluate de ambulanţe pentru a fi duse la spital, în urma accidentului. 

Potrivit ISU Argeş, victima decedată este un bărbat în vârstă de aproximativ 76 de ani, decedată. Alţi trei bărbaţi, cu vârste de aproximativ 40, 50, respectiv 58 de ani, au fost preluaţi şi transportaţi la spital cu o autospecială transport personal şi victime multiple. O ambulanţă SMURD a preluat un bărbat  în vârstă de aproximativ 47 de ani, echipajele ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arge preluând alţi trei răniţi pe care i-au transportat la spital.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Evenimentul rutier, în care au fost implicate două autovehicule, s-a produs pe Drumul Judeţean 504, la intrarea în localitatea argeşeană Popeşti. Primele date de la faţa locului arată dă două autovehicule s-au ciocnit frontal, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Poliţiei.

”Forţele de intervenţie ajunse la locul solicitării, au identificat opt victime, dintre care una inconştienţă. Celelalte şapte victime sunt de sex masculin, sunt conştiente”, au transmis oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

La locul, accidentului se află mai multe ambulanţe, dar şi echipaje ale pompierilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.