Incendiul puternic izbucnit, marţi seară, în jurul orei 19.30, la un depozit de mobilă din Baloteşti şi unul de mase plastice a fost localizat şi nu mai există risc de extindere a flăcărilor, iar în prezent se lucrează pentru lichidarea lui, a declarat pentru News.ro secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. El a precizat că în acest moment nu se mai ia în calcul varianta evacuării populaţiei din zonă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Incendiul de la Baloteşti este localizat şi în acest moment se lucrează pentru lichidarea lui. În prezent, nu mai există risc de extindere şi nu se mai ia în calcul varianta evacuării populaţiei din jur", a declarat Arafat.

Secretarul de stat în MAI a mai spus că, în aceste condiţii, o parte din echipajele de pompieri aflate la locul incendiului vor fi retrase.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"În condiţiile în care incendiul este localizat, o parte din echipaje vor fi retrase şi vor rămâne strict cele de care este nevoie", a mai spus Raed Arafat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.