Aproximativ 7500 de pachete cu ţigări de contrabandă au fost găsite de poliţiştii de frontieră la bordul unei nave aflate în Portul Constanţa, iar la această acţiune a participat şi un câine poliţist.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, pe data de 28 decembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Agigea, au făcut un supracontrol la o navă sub pavilion Sierra Leone, ancorată  în Portul Constanţa Sud Agigea. 
“În urma efectuării controlului amănunţit, la care a participat şi câinele poliţist Pobaza specializat în detectare de tutun, în tancul de balast al navei a fost depistată, ascunsă şi nedeclarată, cantitatea de 7.450 de pachete cu ţigări netimbrate”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că în urma cercetărilor poliţiştii de frontieră au stabilit că ţigările au fost cumpărate dintr-un port din Libia de către trei marinari sirieni aflaţi pe nava acostată în port.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 119.200 lei, a fost confiscată. 
În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.