Trei cetăţeni polonezi au fost reţinuţi pentru 24 de ore de autorităţile române după ce au încercat să introducă în ţară, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, aproape un milion de pachete de ţigări de contrabandă de provenienţă ucraineană, a căror valoare pe piaţa neagră depăşeşte 10 milioane de lei. Marfa era ascunsă în două camioane, între colete cu materiale de construcţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii de frontieră suceveni de la PTF Siret au verificat, pe sensul de intrare în ţară, două camioane conduse de şoferi polonezi, care transportau plăci de rigips şi vată minerală din Polonia.

Poliţiştii au verificat remorcile pentru că deţineau informaţii că în ţară va fi adusă o cantitate mare de ţigări de provenienţă ucraineană, fiind descoperite mii de baxuri cu ţigări ascunse între coletele cu materialele de construcţii.

"În urma activităţii de inventariere a ţigărilor s-a constatat că în cele două autovehicule era ascunsă, în plăcile de rigips şi vată minerală, cantitatea totală de 941.027 de pachete cu ţigări (476.117 pachete în primul autocamion şi 464.910 pachete în cel de-al doilea), diferite mărci. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar cele două autovehicule au fost indisponibilizate"”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Poliţia de Frontieră.

Valoarea ţigărilor depăşeşte 10 milioane de lei pe piaţa neagră.

Trei cetăţeni polonezi, şoferii automarfarelor, sunt cercetaţi pentru contrabandă, pe numele lor fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Ei vor fi prezentaţi Judecătoriei Rădăuţi cu propunere de arestare preventivă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.