Poliţiştii Serviciului de Poliţie ”Delta Dunării”, împreună cu Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură – Serviciul Regional Tulcea şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, au organizat o razie, în perioada 4 - 21 ianuarie, pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, în cadrul căreia au fost confiscate aproape 300 de kilograme de peşte şi 166 de unelte de pescuit. Două persoane sunt cercetate pentru infracţiuni privind pescuitul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Poliţiştii au făcut, potrivit unui comunicat de presă, de sâmbătă, 30 de controale în Delta Dunării, în judeţele Tulcea şi Constanţa, dar şi la sediile mai mulor societăţi comerciale.
 
”Au fost indisponibilizate 286 de kilograme, de diferite specii de peşte, constatate 5 infracţiuni prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, fiind conduse la sediul poliţiei, pentru cercetări, 2 persoane. De asemenea, au fost indisponibilizate 166 de unelte de pescuit (159 de plase de tip setcă monofilament, 3 plase din fir textil şi 4 plase de tip multifilament) în lungime totală de 6.640 de metri, valoarea totală a bunurilor confiscate fiind de aproximativ 28.000 de lei”, se arată în comunicat.
 
Într-unul dintre cazuri, în satul Sinoe, judeţul Constanţa, doi bărbaţi ar fi desfăşurat activităţi ilegale de pescuit, fără autorizaţie şi licenţă, folosind 50 de unelte de pescuit de tip setcă monofilament şi capturând 110 kilograme de peşte, din diferite specii. 
 
Uneltele de pescuit au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, cantitatea de peşte fiind ridicată şi predată unei societăţi de profil, spre valorificare.
 
De asemenea, la sediul unei societăţi comerciale din municipiul Tulcea, judeţul Tulcea, poliţiştii, împreună cu inspectorii piscicoli au descoperit 52 de kilograme de carne tocată din peşte, pentru care reprezentatul societăţii nu a putut prezenta documente legale de provenienţă.
 
Cantitatea de carne tocată din peşte a fost confiscată, ulterior fiind sesizată Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.