Unsprezece judeţe din vestul şi nord-vestul ţării se află sub cod galben de instabilitate atmosferică şi vijelii în intervalul 24 aprilie, ora 16 - 25 aprilie, ora 3.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Seara şi la începutul nopţii în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în vestul şi nordul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (viteze în general de 55...75 km/h), vijelii, descărcări electrice, local averse ce vor avea şi caracter torenţial. Izolat va fi grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp", anunţă meteorologii.

Avertizarea cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi vijelii este valabilă de duminică, de la 16:00, până luni la ora 3:00.

Judeţele afectate sunt Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin.

"Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul Transilvaniei şi în Oltenia. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată luni (25 aprilie) mai ales în regiunile din jumătatea nordică a teritoriului", precizează ANM.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.