Angajatul unui service auto din localitatea vasluiană Zorleni a furat o maşină, luni, din curtea firmei şi a condus băut pe străzile din municipiul Bârlad până când poliţiştii au reuşit să-l blocheze în trafic. Tânărul de 26 de ani a fost depistat cu alcoolemie de 1,4 la mie în aerul expirat şi avea permisul reţinut de trei ani pentru mai multe infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.