Poliţiştii din Mehedinţi au deschis o anchetă, după ce un troler a fost abandonat pe o stradă din Drobeta-Turnu Severin. După intervenţia specifică la faţa locului, anchetatorii au stabilit că în interior se aflau resturi menajere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată, marţi seară, de un bărbat de 61 de ani, cu privire la faptul că pe strada George Coşbuc se află abandonat un troler.

”La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică care, în urma verificărilor efectuate au stabilit că un bărbat de aproximativ 60 de ani a abandonat pe trotuar o valiză. Imediat la faţa locului s-a constituit un perimetru de siguranţă, luându-se măsuri pentru securizarea zonei”, transmis IPJ Mehedinţi.

În urma examinării geamantanului de către o structură de specialitate s-a constatat faptul că în interiorul acestuia se aflau resturi menajere.

”Geamantanul a fost ridicat de către poliţişti pentru efectuarea de verificări suplimentare în vederea identificării persoanei care l-a abandonat”, au mai transmis poliţiştii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.