Traficul pe DN 13 este oprit miercuri dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate un TIR şi un autocamion cu paleţi, accidentul fiind soldat cu două victime.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Din cauza unei coliziuni între două autotrenuri, circulaţia rutieră pe DN13 (E60) este momentan oprită pe ambele sensuri la ieşirea din municipiul Braşov către Sighişoara", anunţă Poliţia.

Una dintre persoanele rănite este încarcerată. Starea celei de a doua victime nu a fost încă evaluată.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

La locul accidentului au fot trimise un echipaj de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.