UPDATE - Accident grav într-o benzinărie de pe Valea Oltului/ Un autocamion a provocat distrugeri la pompele de carburant/ Scurgeri mari de combustibil/ Intervine şi o autospecială CBRN/ Trafic blocat în zona Călimăneşti/ Cetăţeni evacuaţi - FOTO

UPDATE - Accident grav într-o benzinărie de pe Valea Oltului/ Un autocamion a provocat distrugeri la pompele de carburant/ Scurgeri mari de combustibil/ Intervine şi o autospecială CBRN/ Trafic blocat în zona Călimăneşti/ Cetăţeni evacuaţi - FOTO

Pompierii şi poliţiştii intervin, marţi, la un accident rutier care s-a produs într-o benzinărie de pe DN 7, în afara localităţii Călimăneşti, într-o zonă cu trafic intens. Un autocamion a provocat distrugeri la pompele de carburant, aşa încât la accident a intervenit şi o autospecială de intervenţie în caz de riscuri chimice, biologice, radiologice sau nucleare (CBRN). Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia este blocată pe DN 7, Râmnicu Vâlcea – Sibiu, în dreptul localităţii Călimăneşti. Pompierii informează că, pentru siguranţa cetăţenilor, aceştia au fost evacuaţi pe o rază de 200 de metri.

UPDATE - Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul este oprit pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, în dreptul localităţii Călimăneşti, judeţul Vâlcea, pentru desfăşurarea intervenţiei la locul producerii accidentului.

Potrivit sursei citate, În timpul unei manevre într-o staţie de alimentare cu carburant, un autocamion a avariat o pompă, fiind scurgeri mari de combustibil.

Poliţiştii mai informează că şoferul autotrenului este încarcerat în cabină.

Autorităţile estimează reluarea circulaţiei după ora 15:30.

Potrivit pompierilor, în accident este implicat un singur autocamion.

„Pentru siguranţa lor, până la finalizarea operatiunilor specifice, au fost evacuaţi toţi cetăţenii pe o rază de 200 de metri”, precizează sursa citată.

În prezent, salvatorii acţionează pentru scoaterea şoferului din cabina autocamionului frigorific, concomitent cu asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor. 

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În urmă cu puţin timp, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier în incinta unei staţii de alimentare cu carburant din localitatea Călimăneşti. La faţa locului se află poliţişti, precum şi pompieri militari vâlceni, care desfăşoară activităţi specifice”, a transmis, marţi, IPJ Vâllcea.

Benzinăria se află pe DN 7, la ieşirea din localitatea Călimăneşti, într-o zonă cu trafic intens.

”Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, cu puţin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de descarcerare şi prim ajutor medical la un accident rutier produs în localitatea Călimăneşti. S-au deplasat de urgenţă la locul evenimentului rutier forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o autospecială CBRN şi o ambulanţă aparţinând SAJ”, au precizat şi pompierii.

Imaginile de la faţa locului arată un camion intrat în benzinărie, dar şi un autorutismul avariat.

Deocamdată nu se cunoaşte dacă există persoane rănite.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră