Autorităţile din judeţul Covasna s-au mobilizat, sâmbătă după amiază, după ce un accident rutier în care au fost implicate 7 autoturisme în care se aflau 17 persoane s-a produs pe drumul naţional 11. Cinci victime, între care un copil, au fost preluate de ambulanţe şi duse la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul rutier a avut loc pe DN11, între localităţile Dalnic şi Albiş din judeţul Covasna.

”Primul echipaj ajuns la locul intervenţiei a fost ambulanţa SMURD B2 Târgu Secuiesc, care a comunicat faptul că nu sunt persoane încarcerate şi că evaluează victimele. Din informaţiile primite ulterior nu au identificate victime în stare critică. După evaluarea persoanelor implicate s-a decis transportarea la unitatea de primiri urgenţe Sfântu Gheorghe a 4 adulţi şi 1 minor, conştienţi, cu traumatisme minore, iar celelalte 12 persoane implicate refuzând transportul la spital”, arată bilanţul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Covasna.

La locul accidentului au intervenit echipaje de salvare de la ISU Covasna şi ISU Braşov, precum şi mai multe ambulanţe, fiind mobilizată inclusiv o autospecială medicală pentru transport victime multiple.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.