Un bărbat a murit, miercuri seară, după ce a intrat cu maşina într-un refugiu de tramvai de pe Şoseaua Olteniţei din Capitală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În data de 07.09.2022, în jurul orei 22:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe şos. Olteniţei. Din primele verificări efectuate în urma sesizării, s-a constatat faptul că un autovehicul, condus de un bărbat, se deplasa pe şos. Olteniţei dinspre Piaţa Sudului către str. Ion Iriceanu, iar când a ajuns în dreptul refugiului de tramvai, a intrat în coliziune cu acesta”, a transmis, miercuri seară, Brigada Rutieră.  

Sursa citată a precizat că, în urma impactului, conductorului auto i-au fost aplicate manevre de resuscitare la faţa locului, dar fără rezultat favorabil, fiind declarat decesul acestuia. 

Cercetările sunt continuate de către Brigada Rutieră sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului de circulaţie. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.