Conducerea Academiei Forţelor Terestre (AFT) a sesizat, vineri, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizaţională şi Terorism Sibiu, în legătură cu un posibil caz de deţinere de droguri de către un student din anul II.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

AFT a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă că, în urma unui control ordonat de comandantul AFT în spaţiile în care sunt cazaţi studenţii, în dulapul personal al unui dintre ei s-au găsit plicuri din plastic transparent care conţineau un praf alb, existând suspiciuni că ar fi vorba despre droguri de tip metamfetamină, plicuri care au fost predate reprezentanţilor DIICOT Sibiu, care s-au deplasat la faţa locului. 

”În anul 2020, studentul a mai fost cercetat pentru deţinere şi consum de substanţe interzise, caz în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti a clasat cauza în martie 2022. Din luna decembrie a anului 2021, studentul mai este în curs de cercetare într-un alt dosar penal deschis, pentru deţinere şi consum de marijuana”, a precizat unitatea.  

Conducerea Academiei Forţelor Terestre a transmis, totodată, că ”manifestă toleranţă zero în toate situaţiile care implică deţinerea sau consumul de substanţe interzise şi va lua toate măsurile legale permise de legislaţie, la momentul finalizării cercetărilor de către instituţiile abilitate de lege”.  

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.