Ministerul Afacerilor Externe organizează Ziua Porţilor Deschise, vineri, ca parte a seriei de acţiuni dedicate împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Ministerului Afacerilor Străine.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sediul ministerului se deschide, astfel, publicului larg, marcând totodată şi Ziua Diplomaţiei Române, sărbătorită anual la data de 1 septembrie. Ziua Porţilor Deschise este o iniţiativă care îşi propune să aducă activitatea diplomatică şi consulară cât mai aproape de cetăţeni.

Accesul publicului va avea loc în intervalul orar 12:30-17:00, iar vizitatorii vor beneficia de un tur ghidat al sediului MAE, cu evidenţierea momentelor de schimbare prin care diplomaţia română a trecut în cei 160 de ani şi a activităţii unor figuri emblematice de diplomaţi români.

În clădirea centrală a MAE publicul va putea viziona elementele expoziţionale amplasate în holul de la intrarea în sediul ministerului şi în Sala „Grigore Gafencu” - documente şi obiecte diplomatice, o expoziţie dedicată costumului diplomatic şi o expoziţie dedicată ilustrului profesor, jurist şi diplomat Vespasian V. Pella, părinte fondator al conceptului Curţii Penale Internaţionale, al dreptului internaţional penal, zona dedicată fotografiilor oficiale şi conferinţelor de presă, precum şi galeria portretelor miniştrilor de externe ai României.

Vor fi deschise publicului şi Sala „Mihnea Constantinescu” şi salonul „Nicolae Titulescu”, locaţii unde au loc numeroase evenimente din activitatea diplomatică: primiri ale oficialilor străini, consultări politice, întruniri ale Celulei de Criză a MAE, dejunuri şi dineuri de lucru, negocieri, semnări de tratate internaţionale. Cadrul va fi amenajat astfel încât publicul să poată descoperi o parte din atmosfera acestor evenimente. Vor fi prezentate originale ale unor tratate şi alte documente internaţionale relevante.

Ediţia din acest an a Zilei Porţilor deschise marchează şi o premieră importantă. Vizitatorii vor avea acces pentru prima dată în sediul Centrului de Instruire pentru Personalul Consular (aflat în str. Daniel Constantin nr. 17), unde li se vor prezenta serviciile şi procedurile consulare la nivelul unui oficiu consular.

Turul ghidat în sediul central al Ministerului Afacerilor Externe se face începând cu ora 12:30, la intrarea principală din Aleea Alexandru nr. 31, sector 1.

Vor fi permise filmări şi fotografieri în incintele vizitate.

Persoanele interesate se vor putea înscrie prin formular, pe pagina www.mae.ro. Tururile ghidate vor avea loc din jumătate în jumătate de oră. Persoanele care se programează pentru tur trebuie să prezinte actul de identitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.