Ziua Naţionala a Olandei - Ziua Regelui va fi sărbătorită joi, începând cu ora 10.00, la Athenee Palace Hilton, prin Concursul Naţional de Aranjamente Florale la care vor participa 50 de florişti români, dar şi printr-o demonstraţie regală susţinută de Jacqueline şi Mike Boerma, moştenitorii secretelor de peste un secol ale celor mai surprinzătoare aranjamente de flori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La eveniment va participa şi Excelenţa Sa Stella Ronner-Grubačić, ambasadorul Olandei la Bucureşti. Competiţia, aflată anul acesta la cea de-a 8-a ediţie, are loc sub simbolistica infinitului. Evenimentul este organizat de Ambasada Olandei în parteneriat cu Business Development Group.

Dragostea pentru flori a familiei Boerma a luat naştere în urmă cu peste 120 de ani, în anul 1896.  Pieter Boerma, care era grădinar, a deschis prima florărie undeva în sudul Olandei. Tradiţia a fost continuată de fiul său Nico şi a ajuns astăzi la a cincea generaţie. Familia Boerma este printre cele mai vechi familii de florari din Olanda.

Theo Boerma, fiul lui Nico, a fost unul dintre primii profesori de design floral din lume. În 1980, el a pus bazele Institutului Boerma, Şcoala Internaţională de Design. De atunci, sute de studenţi din întreaga lume, pasionaţi de arta aranjării florilor, au deprins tainele acestei pasiuni. Din 2013, afacerea este condusă de Jacqueline şi de fiul ei Mike.

Jacqueline Boerma reprezintă a patra generaţie a familiei şi a dus afacerea la nivelul următor. Este profesor de artă florală la Institut şi călătoreşte frecvent în jurul lumii pentru a face cursuri şi demonstraţii în domeniu. Din 2008, Jacqueline participă la numeroase competiţii de aranjamente florale în calitate de evaluator în design floral, cu atestat european. Ea va fi Preşedintele juriului ediţiei din acest an a Concursului Naţional de Aranjamente Florale.

“Florile şi designul floral sunt o parte din viaţa mea, de care nu m-aş putea lipsi. Nu-mi imaginez viaţa fără flori”, spune Jacqueline.

Mike Boerma, fiul lui Jaqueline, a absolvit Şcoala de Artă şi Design din Amsterdam. În 2013 a finalizat cursurile masterului de Design Floral, iar de atunci predă în cadrul Institutului Boerma. Din  2015, Mike susţine cursuri şi demonstraţii şi în Japonia pentru iniţiativa European Floral Design. Mike se ocupă acum şi de promovarea business-ului. A dus afacerea la o altă dimensiune, inovativă.

Olanda este cel mai mare exportator mondial de flori şi plante, anul trecut valoarea exporturilor depăşind 8 miliarde de euro. Aproximativ 80% dintre bulbii de flori comercializaţi la nivel mondial sunt din Olanda, iar majoritatea sunt bulbi de lalele. Olandezii produc 4,32 miliarde de bulbi de lalele în fiecare an.

În acelaşi timp, peste 40% dintre soiurile de plante şi flori cultivate din întreaga lume sunt de provenienţă olandeză. Din cele 1.800 de soiuri noi de plante care intră pe piaţa Europeană, 65% sunt olandeze, acesta fiind rezultatul a mai mult de patru secole de experienţă în horticultură şi a investiţiilor considerabile în cercetare şi inovare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.