„Străzi Deschise - Bucureşti, Promenadă urbană” transformă Calea Victoriei, în weekendul 30-31 mai, într-un univers al jocului, creativităţii şi bucuriei, printr-o ediţie specială dedicată Zilei Internaţionale a Copilului. Timp de două zile, centrul Capitalei devine spaţiul unor experienţe interactive şi educative pentru cei mici, cu spectacole, ateliere creative, parade şi momente artistice desfăşurate în aer liber. Programul culminează, sâmbătă seara, cu unul dintre cele mai aşteptate momente ale weekendului - „Confetti Party & Kids DJ Set”, powered by Kiss FM, care va anima Calea Victoriei într-o atmosferă de festival dedicată copiilor şi familiilor.
Ateliere creative, personaje îndrăgite şi activităţi pentru întreaga familie
Cei mici sunt invitaţi să participe la o varietate de ateliere interactive şi educative, de la pictură pe nisip, colorat zmee, reciclare creativă, modelaj de baloane, improvizaţie şi experimente de ştiinţă distractivă, până la activităţi dedicate descoperirii lumii reptilelor, susţinute de Reptiland. Programul include şi un atelier interactiv de prim ajutor şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov, prin care copiii vor putea învăţa, într-un mod accesibil şi practic, reguli esenţiale pentru siguranţa lor.
Totodată, publicul este invitat să descopere atelierele de pictură pe lemn în stil săsesc, de pictură pe sacoşe, pietre şi semne de carte din lemn, photo corner, activităţi inspirate de Festivalul Săptămâna Haferland care se va desfăşura în zece sate săseşti transilvănene, la începutul lunii august. De asemenea, Hub-ul creativ pentru juniori, powered by Fieldstar, sau turul ghidat "Oraşul construit şi oraşul pierdut", dedicat descoperirii oraşului prin poveştile sale mai puţin cunoscute, completează programul acestui weekend.
Atmosfera de sărbătoare va fi conturată cu parade şi momente itinerante cu personaje îndrăgite, precum Donald & Daisy, Lilo& Stitch şi Sonic, dar şi Parada personajelor de poveste susţinută de Teatrul "Ion Creangă" sau Parada Jugendblaskapelle Kronstadt, prezentată de protagoniştii Festivalului Săptămâna Haferland.
Spectacole de teatru, magie şi muzică în aer liber
Weekendul dedicat copiilor aduce şi o serie de spectacole desfăşurate pe Calea Victoriei. Teatrul Ion Creangă prezintă spectacolul pentru copii "Magia Ghicitorilor", iar Teatrul de Animaţie Ţăndărică îi invită pe cei mici la spectacolul "Motanul Încălţat". Programul include şi momente de magie susţinute de Magitot, performance-uri cu marionete, recitaluri corale din Programul Naţional Cantus Mundi şi spectacolul muzical pentru copii "Călătorie muzicală în lumea Tzitzi-Poc".
Participanţii vor putea descoperi, de asemenea, expoziţia de automobile "Antebellum la Palat", organizată de Retromobil Club România în zona Parcului Kretzulescu, care aduce pe Calea Victoriei o selecţie de automobile antebelice şi o incursiune în patrimoniul automobilistic al începutului de secol XX.
"Confetti Party & Kids DJ Set", sâmbătă la Palatul CEC
Unul dintre cele mai aşteptate momente ale weekendului va avea loc sâmbătă, 30 mai, între orele 18:00 şi 20:00, în zona Palatului CEC, unde copiii şi părinţii sunt invitaţi la "Confetti Party & Kids DJ Set", powered by Kiss FM. Conceput ca un moment de celebrare a Zilei Copilului în spaţiul public, evenimentul aduce muzică, dans, animaţie şi o ploaie de confetti pe Calea Victoriei, într-un format dedicat copiilor de toate vârstele.
Programul complet al weekendului este disponibil pe www.arcub.ro şi www.pmb.ro.
Traseu şi restricţii de circulaţie
În fiecare weekend, Calea Victoriei devine pietonală pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecţia cu Splaiul Independenţei, între orele 10:00-22:00, fără afectarea intersecţiilor. Traficul rutier se reia pe timpul nopţii (sâmbăta spre duminică), de la ora 22:00 până la ora 09:00. Se va permite traversarea pe Str. Ştirbei Vodă, Str. C.A. Rosetti, Str. Dem I. Dobrescu, Str. Ion Câmpineanu, Bd. Regina Elisabeta.
În weekendul 30-31 mai, str. Ion Brezoianu nu devine pietonală.




























