Videoclipul piesei „On a Sunday” interpretată de Ester Peony, care va reprezenta România la Eurovision 2019, a fost lansat duminică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Regizat de Petre Năstase, videoclipul redă în imagini povestea fiecărui vers al piesei.

„On A Sunday” a luat naştere dintr-un singur acord de chitară, a transmis interpreta, „restul a venit de la sine”.

Piesa a primit, în finala selecţiei naţionale, 65 de puncte din partea juriului şi a publicului şi a fost desemnată câştigătoare.

Compusă de Ester Peony împreună cu Alex Şerbu şi Ioana Victoria Badea, melodia va fi prezentată la Eurovision Song Contest de la Tel Aviv în a doua semifinală, pe 16 mai.

În vârstă de 25 de ani, Ester Alexandra Creţu, cunoscută ca Ester Peony, a început să cânte încă din copilărie, atunci când locuia cu familia în Montreal (Canada). În 2014, a început să compună pentru unii ca DJ Rynno, Sylvia, Tamy şi Pepe. În iarna aceluiaşi an, Ester Peony a lansat, alături de Ana Baniciu, Puya, Doddy, Vescan şi Mahia, „Cuminte de Crăciun”, iar un an mai târziu, primul single din carieră, „Sub aripa ta” (feat. Vescan). La începutul anului 2018, a lansat „Dig it”, un EP ce conţine patru piese: „On My Way”, „So Fine”, „Leaving Tomorrow” şi „Dig It”.

Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala, pe 18 mai.

La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România şi Republica Moldova vor participa 39 de ţări, după ce Ucraina a renunţat.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Toto Cutugno, Celine Dion şi Johnny Logan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.