Versurile piesei „Vincent”, scrise de mână de muzicianul american Don McLean, vor fi scoase la licitaţie pentru 1,5 milioane de dolari, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Moments in Time, dealer de documente rare, a anunţat miercuri că versurile, scrise cu creionul pe 14 pagini - cu ştergeri şi adăugiri - sunt vândute de o persoană care le-a cumpărat direct de la compozitorul american.

„Sunt scrise în creion. Există câteva corecturi. Diferă puţin de versurile finale, ceea ce demonstrează că avea piesa bine gândită când a scris-o”, a spus Gary Zimet, proprietar al Moments in Time.

Lansată în 1971, „Vincent” este un omagiu adus pictorului van Gogh, fiind inspirată de celebra lucrare „Noapte înstelată”.

McLean, acum în vârstă de 74 de ani, a spus că a scris melodia după ce a citit o biografie a lui Vincent van Gogh.

Zimet a mai spus că îşi doreşte ca versurile să ajungă la Muzeul „van Gogh” din Amsterdam, care găzduieşte cea mai mare colecţie de lucrări ale artistului.

„Sper că le vor cumpăra. Ar trebui. Ar fi ideal”, a spus el legat de muzeu.

După „American Pie”, ale cărei versuri au fost vândute de autor în 2015 pentru 1,2 milioane de dolari, „Vincent” este cea mai cunoscută piesă a lui Don McLean. 

Paginile cu versurile „Vincent” au fost văzute cel mai recent într-o expoziţie a Country Music Hall of Fame din Nashville, în 2018, pentru care McLean le-a împrumutat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.