Cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia a debutat miercuri cu o ceremonie la care actorul şi regizorul Roberto Benigni a primit Laul de Aur onorific şi cu premiera mondială a „Madres paralelas”, scris şi regizat de Pedro Almodóvar şi inclus în competiţie. Cineaştii au fost prezenţi la gală, la fel şi actriţa Penélope Cruz, dar şi preşedintele italian Sergio Mattarella.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ediţia de anul acesta, la fel ca în 2020, are loc cu prezenţă fizică, dar cu protocoale stricte.

Ceremonia de deschidere a fost găzduită de actriţa şi cântăreaţa italiană Serena Rossi, care, în discursul livrat, a adus un omagiu afganilor.

Criza din Afganistan este un subiect de dezbatere la Veneţia, unde va fi organizat un panel oficial legat de cineaştii afgani şi impactul pe care îl are asupra lor preluarea puterii de către talibani.

Roberto Benigni a primit Leul de Aur pentru întreaga activitate şi, aşa cum era de aşteptat, a dat strălucire ceremoniei sobre, scrie Variety.

Cineastul a fost prezentat de regizoarea Jane Campion, apropiată a lui Benigni şi soţiei lui, producătoarea şi actriţa Nicoletta Braschi. 

Cel mai recent film al lui Campion, „The Power of the Dog”, cu Benedict Cumberbatch şi Kirsten Dunt, va avea premiera în competiţia festivalului joi.

Ea l-a numit pe Benigni „un geniu comic cu suflet şi sinceritate care pot întrupa bucurie ca şi când el ar fi o sticlă de prosecco ce explodează”.

Benigni a vorbit în italiană şi a spus, între altele, că atunci când directorul artistic al festivalului, Alberto Barbera, l-a sunat să îl anunţe legat de premiu, a dansat rumba nud. El l-a salutat pe preşedintele Mattarella, al cărui mandat se încheie anul viitor, şi i-a cerut să mai rămână câţiva ani pentru că a adus noroc ţării. Benigni a făcut referire la faptul că Italia a câştigat anul acesta Campionatul European şi, avându-l la conducere pe Mattarella, e posibil să câştige şi Cupa Mondială viitoare.

Roberto Benigni a mulţumit soţiei lui, şi cea care îi produce filmele, spunându-i că vor împărţi Leul de Aur.

„Am făcut totul împreună timp de 40 de ani. Aşa că nu pot să îţi dedic Leul, dar îl putem împărţi. Eu voi lua coada, pentru a-mi exprima munca, pentru a-ţi arăta bucuria mea. Iar restul e al tău, mai ales aripile, pentru că, dacă am putut să mă înalţ, a fost datorită ţie”, a spus Benigni în aplauze.

Despre „Madres paralelas”, publicaţia de specialitate Variety a scris că este cel mai bun film al lui Almodóvar de la „Todo sobre mi madre” (1999), care a fost premiat, între altele, cu Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină.

La Veneţia, filmul a fost îndelung ovaţionat, mai exact cinci minute, timp în care Cruz, muza lui Almodóvar, s-a arătat emoţionată.

În sală s-au aflat, între alţii, membrii juriului, inclusiv Cynthia Erivo şi Chloé Zhao, care s-au alăturat ovaţiilor, la fel şi Mattarella, a cărui intrare în sală a fost de asemenea marcată de aplauze.

„Madres paralelas”, a şaptea colaborare a cineastului cu actriţa, va fi lansat luna aceasta în cinematografele spaniole, iar înainte de Crăciun, în Statele Unite.

Filmul scris şi regizat de Pedro Almodóvar, cu Israel Elejalde, Aitana Sánchez-Gijón, Rossy de Palma şi Julieta Serrano în distribuţie, spune povestea a două femei, Janis şi Ana, care sunt internate în aceeaşi rezervă a unui spital unde urmează să nască. Amândouă sunt celibatare şi au rămas însărcinate accidental. Janis, la vârsta a doua, nu regretă şi se simte împlinită. De cealaltă parte,  Ana este adolescentă, e speriată şi traumatizată. Janis încearcă să o încurajeze în ultimele ore dinaintea naşterii. Puţinele cuvinte spuse în acel timp creează o legătură foarte strânsă între ele, pe care destinul o va dezvolta şi complica în aşa fel încât le va schimba vieţile.

Cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia se va încheia pe 11 septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.