Actriţa Vanessa Redgrave se distanţează de filmul italian „The Man Who Drew God/ L’uomo Che Disegnò Dio”, care va reprezenta revenirea lui Kevin Spacey după izbucnirea scandalului sexual.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numele actriţei engleze a fost vehiculat ca parte din proiectul regizat de Franco Nero, care îi este soţ de 15 ani.

„Numele Vanessa Redgrave a fost inclus în recentele articole despre viitorul film «The Man Who Drew God». Au existat discuţii legat de posibilitatea ca ea să facă parte din distribuţie, însă nu o să apară în film”, se arată într-un comunicat emis de reprezentanţii ei, miercuri, citează Variety.

Redgrave, premiată că Oscar pentru rolul din „Julia” şi cu un trofeu Primetime Emmy pentru „If These Walls Could Talk 2”, nu va face alte comentarii, a mai fost menţionat.

Louis Nero, producătorul filmului, a confirmat în urmă cu câteva zile pentru Variety că Spacey va fi parte din distribuţie, cu un rol mic, dar şi că Redgrave va juca, dacă va putea să călătorească din Anglia în Italia. El va fi un detectiv de poliţie, iar Franco Nero, în vârstă de 79 de ani, va juca rolul principal. 

Printre următoarele proiecte ale Vanessei Redgrave se numără „The Lost Girls” şi „Alice, Through the Looking”. Ea a mai jucat recent în serialul BBC „Call The Midwife”.

Acesta va fi primul rol al lui Spacey de la apariţia primelor acuzaţii de agresiune sexuală şi comportament neadecvat, la finalul anului 2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.