Daniel Iordăchioaie, Dan Negru, Marina Almăşan, Ionel Tudor, Smiley şi-au amintit de Horia Moculescu, care a murit miercuri, la vârsta de 88 de ani, "un om cu caracter impecabil, enorm talent, un adevărat prieten".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nidia Moculescu, fiica artistului, a transmis un mesaj emoţionant: „Mă sufocă şi mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu ştiu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muşte din mine când şi pianul tău plânge şi fiecare notă te întreabă: unde eşti? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viaţa, lumina mea. Şi acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou. (...) Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Dă-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărţire, o armonie care să mă ţină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinilul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiţie, ca o rugăciune fără răspuns…Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ţinut dreaptă când viaţa mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranţa mea. Iar acum… acum ai căzut. Şi eu cad cu tine… Într-un hău… şi fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu ştie cum să trăiască fără stejarul ei..”.

Smiley: „Am avut norocul să-l cunosc şi să cânt alături de el. Un om care iubea muzica cu tot sufletul. Drum lin, Horia Moculescu”. 

"Horia Moculescu a fost unul dintre primii mei şefi la TVR. A murit azi… Am vorbit de multe ori cu el, în viaţa asta, despre moarte. De la Horia şi de la Vadim Tudor am învăţat multe despre „dincolo”. Vom muri şi vom vedea!", a scris, pe Facebook, realizatorul TV Dan Negru. 

Realizatoarea TVR Marina Almăşan a împărtăşit, pe reţelele de socializare, o fotografie alături de prietenul Horia Moculescu: "…Am câteva zeci, în arhiva personală, dar aleg una din ultimele. Pentru că nu vreau să fac paradă de prietenia noastră, ci doar vreau să semnalez stingerea treptata a unei epoci… Drum lin spre stele, Horia Moculescu… Sigur, într-o existenţă viitoare, tu vei fi o salcie, la mal, iar eu, poate, un râu, la umbra ta". 

Cântăreţul Daniel Iordăchioaie a scris: "Un OM cu un caracter impecabil, cu un suflet frumos, plin de un enorm talent, o interminabilă sursă de informaţie muzicală, rafinament, eleganţă şi bun simţ, un adevărat prieten... s-a stins! Mi se rupe sufletul! Voi participa pe 19 noiembrie la un concert care s-a vrut omagial, însă a devenit comemorativ! Teatrul Naţional Bucureşti! Vă aştept să vă cânt minunatul nostru cântec "5 zile în septembrie". Acum câteva săptămâni, când l-am vizitat pentru a nu ştiu câta oară, l-am sărutat pe frunte şi mi-a spus: "Am obosit, Daniel". Eu nu voi obosi să mi-l amintesc! La revedere, OM minunat!!! Horia Moculescu a murit, pe lumea asta!". 

Mircia Gutău, primarul oraşului Râmnicu Vâlcea, unde s-a născut compozitorul, a transmis un mesaj: "Ne-a părăsit astăzi un râmnicean al cărui nume a devenit un simbol pentru succesele şi renumele muzicii uşoare româneşti. Compozitorul, interpretul şi realizatorul de emisiuni de televiziune Horia Moculescu, Cetăţean de Onoare al Municipiului din anul 2007 şi un om care nu a încetat să iubească acest oraş, a plecat dintre noi lăsând însă în urma sa acorduri memorabile ce au adus şi vor aduce încă multă vreme de acum înainte bucurie în sufletele a milioane de români. Dumnezeu să-l odihnească în pace!". 

"La revedere, Mocu! Dumnezeu să te odihnească-n pace şi lumină! Amin!", a scris compozitorul Mihai Alexandru, publicând un videoclip alături de prietenul său. 

Compozitorul Ionel Tudor: „Am fost colegi de breaslă, colegi în biroul secţiei de muzică uşoară şi jazz al UCMR, colegi în Consiliul UCMR-ADA, colegi în numeroase jurii, la numeroase festivaluri, colegi de scenă. A fost un om tare drag familiei noastre. O mare pierdere pentru muzica românească! Dumnezeu să te odihnească în pace, Horia!”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.