Peste 1.000 de jandarmi, poliţişti, pompieri, medici, agenţi de pază vor asigura siguranţa participanţilor la festivalul Untold, care are loc în Cluj-Napoca între 9 şi 12 septembrie. De asemenea, zona festivalului va fi survolată cu un elicopter. În cadrul festivalului vor fi amenajate o mini-secţie de poliţie şi patru puncte medicale pentru acordarea primului ajutor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat comun al Grupării de Jandarmi Mobile, al Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a festivalului Untold, efective din cadrul grupărilor de jandarmi mobile Cluj-Napoca şi Târgu Mureş, împreună cu celelalte instituţii MAI sau cu atribuţii în domeniu, vor acţiona în sistem integrat pentru asigurarea ordinii publice pe timpul evenimentului.

Zilnic, aproape 1.000 de jandarmi şi poliţişti, pompieri, medici, voluntari SMURD, peste 600 de agenţi ai firmei de pază şi 75 de poliţişti locali vor fi implicaţi în asigurarea siguranţei şi protecţiei participanţilor şi acordarea asistenţei medicale de primă urgenţă.

"Astfel, forţele de ordine vor fi prezente în zona desfăşurării evenimentului pentru prevenirea oricăror incidente, vor institui elemente de prefiltrare şi temporizare pe traseele de afluire şi defluire a participanţilor, precum şi echipaje de intervenţie în zonele aglomerate, a gărilor, aeroportului, pe traseele mijloacelor de transport în comun, în zonele de cazare a turiştilor români şi străini, precum şi pentru monitorizarea şi fluidizarea traficului rutier şi pietonal”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că cei aproximativ 400 de jandarmi participanţi la misiune, cu câini de serviciu şi mijloace tehnice din dotare, vor acţiona zilnic în scop preventiv şi descurajator, având elemente de dispozitiv în tot perimetrul festivalului, prin posturi, patrule şi rezerve de intervenţie antiteroriste, precum şi pentru restabilirea ordinii publice la nevoie, pentru supravegherea accesului, verificarea respectării regulilor de comportament şi a măsurilor de protecţie sanitară specifice, precum şi gestionarea operativă a oricăror fapte antisociale constatate.

De asemenea, la nivelul Poliţiei Judeţene Cluj au fost luate măsuri suplimentare, pentru siguranţa participanţilor la festival.

Peste 350 de poliţişti de ordine publică, rutieră, acţiuni speciale, investigaţii criminale, criminalişti, precum şi din cadrul altor structuri, vor acţiona zilnic pentru prevenirea incidentelor şi luarea măsurilor care se impun. Alături de ei, se vor afla şi poliţişti din cadrul eşaloanelor superioare, precum şi din cadrul altor inspectorate de poliţie judeţene.

De asemenea, pe timpul desfăşurării festivalului, un echipaj al Unităţii Speciale de Aviaţie Caransebeş din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, cu un elicopter tip IAR-316, va survola zona cu misiunea de a monitoriza şi transmite în timp real datele necesare pentru buna desfăşurare a acestui eveniment.

Totodată, personalul din Centrul Operaţional, cât şi cel pe linie de comunicaţii aeronautice din Unitatea Specială de Aviaţie Cluj-Napoca vor asigura suportul tehnic al aeronavei pe timpul festivalului.

Un obiectiv principal al autorităţilor este descurajarea şi combaterea consumului, deţinerii sau traficului de substanţe interzise.

Poliţiştii din cadrul inspectoratului, împreună cu cei specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, vor acţiona ferm în acest sens. În incinta festivalului, va fi amenajată o mini-secţie de poliţie, pentru gestionarea eficientă a sesizărilor şi pentru a interveni prompt în orice situaţie. Totodată, poliţiştii de prevenire vor fi şi ei prezenţi, venind în întâmpinarea participanţilor cu recomandări şi experimente inedite.

"Asemeni fiecărui an, câinii specializaţi în detectarea substanţelor explozive vor sprijini poliţiştii în efectuarea controalelor pirotehnice, pe întregul areal al festivalului”, a mai menţionat sursa citată.

De asemenea, în fiecare zi a festivalului, peste 130 de salvatori ISU şi UPU-SMURD vor fi în măsură să intervină în caz de nevoie. Astfel, asistenţa medicală de urgenţă, operaţiunile de evacuare a persoanelor, stingerea incendiilor şi acordarea primului ajutor calificat va fi asigurată de medici şi asistenţi din cadrul UPU-SMURD Cluj, ofiţeri şi subofiţeri ISU Cluj, precum şi voluntari ai celor două structuri.

"Vor fi operaţionalizate în perimetrul festivalului patru puncte medicale avansate pentru acordarea primului-ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgenţă, iar echipaje mixte de pompieri şi paramedici vor patrula în permanenţă în întreaga zonă de desfăşurare a festivalului. Premergător şi pe timpul evenimentului, specialiştii din cadrul inspecţiei de prevenire desfăşoară verificări şi controale preventive, pe linia apărării împotriva incendiilor şi protecţie civilă, pentru a asigura respectarea reglementărilor pe această linie la amenajările temporare şi obiectivele din perimetrul locaţiei festivalului, cât şi cele din zonele adiacente”, s-a precizat în comunicat.

Totodată, patru ambulanţe SMURD, patru autospeciale pentru transportul personal şi victime multiple, trei autospeciale de stins incendii cu apă şi spumă, o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială punct de comandă mobil şi o autospecială CBRN vor fi în permanenţă în perimetrul festivalului pentru a asigura prima intervenţie în caz de necesitate.

Autorităţile reamintesc participanţilor de la Festivalul Untold că este interzis să aibă substanţe halucinogene, iritant lacrimogene sau cu efect paralizant, arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare,  dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestuia.

Festivalul Untold are loc între 9-12 septembrie, la Cluj-Napoca.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.