Donya Fiorentino, una dintre fostele soţii ale lui Gary Oldman, acuză Academia Americană de Film că a premiat „nu unul, ci doi abuzatori”, făcând referire la actorul principal din „Darkest Hour” şi la fostul baschetbalist Kobe Bryant, recompensat la categoria „cel mai bun scurtmetraj de animaţie”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ea a declarat luni site-ului TMZ: „Felicitări, Gary, şi felicitări Academiei pentru că a premiat cu Oscar nu unul, ci doi abuzatori. Am crezut că a evoluat. Ce s-a întâmplat cu mişcarea #MeToo?”.

Oldman, care a jucat rolul prim-ministrului britanic Winston Churchill în „Darkest Hour” şi a fost recompensat cu trofeul Oscar pentru „cel mai bun actor în rol principal”, a fost acuzat de Fiorentino în 2001 de abuz fizic şi psihic în timpul mariajului lor care a durat patru ani.

Actorul a negat atunci acuzaţiile şi reprezentantul lui a transmis, luni noapte, publicaţiei The Wrap un comunicat potrivit căruia Fiorentino s-a exprimat pe fondul unei lupte pentru custodie şi că femeia avea, la acea vreme, probleme „serioase” cu drogurile. 

„Este regretabil când o femeie care este hotărâtă să facă rău cuiva cu false acuzaţii se foloseşte de această mişcare (#MeToo, n.r.), ca acoperire a răzbunării personale. Sper şi îmi doresc ca mişcarea, publicaţiile şi jurnaliştii să recunoască diferenţa şi să nu permită ca această cauză să fie folosită greşit, ca un instrument de lezare a oamenilor decenţi de către oameni cu intenţii foarte rele”.

Fiorentino, care a fost a treia soţie a lui Gary Oldman, a susţinut că actorul a bătut-o cu receptorul unui telefon în faţa copiilor lor, dar şi că el cheltuia „peste 18.000 de dolari pe săptămână în hoteluri din New York, bând mai multe sticle de vodcă, whiskey şi vin pe zi, plătind prostituate şi droguri”.

Ea a depus o plângere în instanţă la acea vreme, însă poliţia nu l-a învinuit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.