Un ton roşu uriaş a fost vândut, duminică, pentru 193,2 milioane de yeni (1,8 milioane de dolari), în prima licitaţie a anului dintr-o piaţă de peşte de la Tokyo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tonul de 276 de kilograme, evaluat la 700.000 de yeni pe kilogram la piaţa de peşte Toyosu din capitala Japoniei, a fost vândut companiei Kiyomura, care administrează principalul lanţ de restaurante Sushi Zanmai, potrivit DPA. 

"Mă simt chiar grozav că am făcut o ofertă câştigătoare pentru că aceasta este prima licitaţie din era Reiwa", a declarat jurnaliştilor Kiyoshi Kimura, preşedintele companiei Kiyomura, referindu-se la epoca imperială care a început în mai.

"Este scump. Dar vreau ca toţi clienţii să încerce cel mai bun ton", a adăugat el. 

Peştele a fost prins în Oma, principala insulă de nord a Japoniei, unul dintre cele mai bune teritorii din ţară pentru a pescui. 

Adjudecarea de duminică reprezintă al doilea cel mai mare preţ pentru un ton în Japonia, din 1999 când autorităţile au început să înregistreze recorduri. 

Recordul a fost stabilit anul trecut, când Kimura a plătit preţul de 333,6 milioane de yeni pentru un ton de 278 de kilograme. 

Japonia este cel mai mare consumator de ton roşu din lume însă pescuitul excesiv a fost criticat la nivel internaţional. 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.