Un studio în care au repetat şi înregistrat trupe ca Led Zeppelin, Oasis, Black Sabbath şi Manic Street Preachers, este scos la vânzare, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Monnow Valley Studios din apropiere de Monmouth a fost iniţial spaţiu pentru repetiţii pentru studioul Rockfield, unde Queen a înregistrat „Bohemian Rhapsody”. Din anii 1980, Mannow este independent.

Casa ce datează din anii 1600 are acum o încăpere pentru voce, una pentru tobe şi una pentru live, zece dormitoare, pe 1 hectar de teren, prin care trece şi un râu. 

A fost amenajat în acest fel în anii 1960 de fraţii Charles şi Kingsley Ward, care şi-au transformat ferma în studioul ce avea să găzbuiască nume importante ale rockului de-a lungul anilor.

Led Zeppelin, Tom Jones şi Stereophonics au fost între cei care au repetat şi înregistrat la Monnow Valley.

Legenda spune că imobilul este bântuit - solistul Liam Gallagher (Oasis) a susţinut că a fost speriat de o fantomă când a stat acolo, însă colegii lui de trupă au fost cei care i-au jucat o farsă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.