Olya Borisova şi Sasha Sofeev, membre ale grupului punk-rock Pussy Riot, care au fost date dispărute marţi după ce au protestat în Crimeea, au fost găsite, au anunţat colegele lor pe Twitter.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ele trebuiau să zboare de la Simferopol din Peninsula Crimeea către Moscova luni seară şi potrivit presei locale ele au dispărut fără urmă. Prietenii şi colegele de trupă au declarat că nu au putut să ia legătura cu ele, a anunţat newsweek.com. 

Pussy Riot au anunţat că două dintre membrele sale au fost găsite şi sunt "în siguranţă acum", după ce ar fi "dispărut" în Crimeea. 

"Două membre ale trupei Pussy Riot au dispărut. Olya Borisova & Sasha Sofeev au dispărut în Crimeea ieri. FSB (Serviciul secret al Federaţii Ruse, n.r) le-a reţinut de mai multe ori. Tot ieri poliţiştii au "spart" telefoanele şi calculatoarele lor. Nu putem lua legătura cu ele. Nu ştim ce s-a întâmplat cu ele", au scris colegele lor pe Twitter. 

Femeile ar fi fost în Crimeea pentru a protesta faţă de condamnarea regizorului Oleg Sentsov, care ispăşeşte o pedeapsă de 20 de ani, acuzat de terorism. Sentsov este originar din Crimeea şi a fost arestat acolo în 2014. 

Acum, într-un nou mesaj publicat pe Twitter, Pussy Riot au confirmat că cele două au fost găsite. 

"Le-am găsit pe Sasha şi pe Olya. Au fost reţinute în mai multe rânduri dar sunt în siguranţă acum", au scris colegele lor, mulţumind celor care au ajutat la căutarea lor. 

Trupa Pussy Riot a dobândit o notorietate internaţională în urmă cu câţiva ani, denunţând politicile promovate de preşedintele rus Vladimir Putin. Nadeja Tolonikova şi Maria Alekhina au fost condamnate la închisoare, după ce au cântat un imn punk anti-Putin în altarul unei biserici ortodoxe din Moscova.

Cântăreţele militează pentru drepturile omului şi pentru drepturile prizonierilor în Rusia. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.