Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în aşteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renaşterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Producţiile americane „Matrix/ The Matrix” (1999), „Matrix - Reîncărcat/ The Matrix Reloaded” (2003) şi „Matrix - Revoluţii/ The Matrix Revolutions” (2003) vor fi difuzate sâmbăta seara, începând cu 4 decembrie.

Scrise şi regizate de Lana şi Lilly Wachowski şi produse de Joel Silver, primele trei filme ale francizei au generat încasări de peste 1,635 de miliarde de dolari la nivel global. Al patrulea va fi lansat de Warner Bros. pe 22 decembrie 2021.

Filmele descriu un viitor în care Pământul este dominat de o rasă de roboţi ce au conştiinţă proprie generată de inteligenţa artificială creată în secolul 21.

Personajele principale sunt interpretate de Keanu Reeves (Neo), Laurence Fishburne (Morpheus) şi Carrie-Anne Moss (Trinity). Personajele şi cadrul în care are loc acţiunea filmelor au fost explorate şi în alte produse media, precum animaţii şi jocuri video.

„Matrix/ The Matrix” va fi difuzat pe 4 decembrie, de la ora 21:00.
Aventura în matrice începe când un hacker află de la rebeli misterioşi despre adevărata natură a realităţii sale şi rolul pe care el îl are în războiul împotriva celor care o controlază.
Filmul a primit patru premii Oscar - pentru montaj, sunet, efecte vizuale şi de sunet. Pentru influenţa pe care a avut-o în cultura populară, inclusiv asupra altor filme de acţiune, a fost inclus spre conservare în National Film Registry.

În aceeaşi seară, în continuare, este programat „Matrix - Reîncărcat/ The Matrix Reloaded”.
Neo, Trinity şi Morpheus continuă lupta pentru eliberare de armata roboţilor, dezlănţuindu-şi arsenalul de abilităţi şi armament împotriva forţelor de represiune.
Din punct de vedere comercial, acesta este, până în prezent, cel mai de succes film din franciză, cu încasări de peste 741 de milioane de dolari la nivel global.

Al doilea „Matrix” va fi reluat pe 11 decembrie, începând cu ora 21:00, şi va fi urmat de „Matrix - Revoluţii/ The Matrix Revolutions”.
În al treilea lungmetraj, oraşul Zion, populat de oameni, se apără de invazia roboţilor, în timp ce Neo luptă pe un alt front pentru a pune capăt războiului.
„Matrix - Revoluţii” va putea fi urmărit şi pe 18 decembrie, de la ora 21:00.

Al patrulea film din serie este regizat de Lana Wachiwski, după un scenariu pe care l-a scris cu David Mitchell şi Aleksander Hemon, iar lui Keanu Reeves şi Carrie-Anne Moss li se alătură în distribuţie Christina Ricci, Jessica Henwick, Priyanka Chopra Jonas, Neil Patrick Harris şi Jeda Pinkett Smith.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.