Transplantul de rinichi suferit de actriţa şi cântăreaţa Selena Gomez a fost subiectul unei glume în noul serial „Salvaţi de clopoţel/ Saved By The Bell”, produs de NBC, care, în urma controversei create, a prezentat scuze, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un purtător de cuvânt al NBC a transmis că „nu a fost vreodată intenţia noastră” să glumim pe seama operaţiei ei.

În episodul cu pricina, difuzat recent, două personaje se ceartă legat de cine a fost donatorul rinichiului în 2017. Ele speculează în scenă, pe de o parte, că Demi Lovato a fost donatorul, pe de alta, mama lui Justin Bieber, fost iubit al artistei. Apoi, în episod, într-o altă scenă, apare un perete pe care scrie „Selena Gomez are măcar rinichi?”.

NBC a mai spus că a luat legătura cu Gomez pentru a face o donaţie fundaţiei sale caritabile.

Selena Gomez, în vârstă de 28 de ani, a dezvăluit în urmă cu trei ani că a primit un rinichi după ce a fost diagnosticată cu boala autoimună lupus. Donatoarea a fost cea mai bună prietenă a ei, Francia Raisa. Aceasta din urmă a scris pe Twitter legat de episodul din „Saved By The Bell”, lăudând alţi donatori pentru „actul lor altruist”.

Noua versiune a serialului celebru în anii 1990 a fost lansată pe platforma Peacock a NBC pe 25 noiembrie.

Selena Gomez a lansat la începutul acestui an cel de-al treilea album de studio, „Rare”, care a debutat pe primul loc în topul american Billboard 200.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.