Douăsprezece producţii au fost selectate în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), destinată regizorilor debutanţi sau aflaţi la cel de-al doilea lungmetraj de ficţiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cea de-a 19-a ediţie a TIFF va avea loc în perioada 31 iulie - 9 august, la Cluj-Napoca.

Opt dintre filmele selectate reprezintă debuturile în lungmetraj de ficţiune ale unor regizori aflaţi la începutul carierei sau care s-au afirmat  ca realizatori de seriale ori documentare.

„Valea sufletelor/ Tantas almas”, debutul columbianului Nicolás Rincón Gille, vorbeşte despre disperarea unui tată de a recupera trupurile neînsufleţite ale fiilor săi, decedaţi în Războiul Civil.

Despre disperarea unui tată este vorba şi în „Supernova” al regizorului polonez Bartosz Kruhlik. Producţia a fost filmată exclusiv pe un drum de ţară şi are în prim-plan o comunitate aparent liniştită, lovită ca din senin de o tragedie.

Belgianul Tim Mielants, autorul celui de-al treilea sezon „Peaky Blinders”, a debutat pe marele ecran cu „Patrick”, o comedie neagră plasată în decorul unei tabere de nudişti şi premiată pentru regie la festivalul de la Karlovy Vary.

Din selecţie face parte şi drama „Rialto”, al doilea film al regizorului irlandez Peter Mackie Burns, care a avut premiera la Veneţia.

„În sălbăticie/ Wildlife”, primul film al danezei Jeanette Nordahl, a fost prezentat anul acesta la Berlin. După moartea mamei într-un accident de maşină, fiica adolescentă descoperă că rudele alături de care trăieşte acum sunt implicate în activităţi ilegale.

„Babyteeth”, debutul australiencei Shannon Murphy, în care doi părinţi descoperă că fiica lor de 16 ani (Eliza Scanlen, starul seriei HBO „Sharp Objects”), bolnavă de cancer, s-a îndrăgostit de un dealer de droguri, a fost prezentat în competiţia de la Veneţia. Pentru rolul din acest film, Toby Wallace a primit premiul „Marcello Mastroianni” pentru cel mai bun actor tânăr.

„Jumbo”, debutul franţuzoacei Zoé Wittock, vorbeşte despre o tânără care dezvoltă o pasiune amoroasă bizară pentru un carusel din parcul de distracţii în care lucrează. Filmul a avut premiera mondială la Sundance şi a fost inclus în programul Generations de la Berlinală.

„Jumbo”
„Jumbo”

Despre căutarea identităţii şi explorarea intimităţii vorbeşte şi „Fidelitate/ Fidelity”, dramă psihologică semnată de regizoarea Nigina Sayfullaeva care a stârnit controverse în Rusia, oferind o perspectivă curajoasă asupra rolului important pe care îl joacă sexul şi relaţiile de putere într-o căsnicie.

Comedia neagră „Poveşti din frizerie/ A Hairy Tale” este un omagiu adus dramaturgilor suprarealişti, semnat de Amir Homayoun Ghanizadeh - unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru din Iran, aflat la debut în film.

Primul lungmetraj al regizoarei Zheng Lu Xinyuan, „Norul din camera ei/ The Cloud in Her Room”, este o meditaţie semi-experimentală în imagini alb-negru asupra iubirii, familiei şi apartenenţei. Filmul a fost distins cu marele premiu al Festivalului de la Rotterdam.

Resemnat după eşecul în afaceri, protagonistul din „Defunct” (r. Zacharias Mavroeidis) revine în casa bunicului său, în încercarea de a duce mai departe memoria bătrânului veteran de război, dar timpul petrecut alături de vechii camarazi ai acestuia scoate la iveală neaşteptate secrete de familie.

Nenumăratele minciuni nevinovate construiesc o adevărată cursă cu obstacole în „Sora/ Sister”, povestea a două fete care supravieţuiesc în condiţii grele alături de mama lor, într-un orăşel din Bulgaria. Despre cel de-al doilea film din cariera sa, regizoarea Svetla Tsotsorkova - prezentă anterior în competiţia TIFF cu „Thirst” - spune că este „o declaraţie de dragoste pentru cei ce trăiesc vieţi care trec neobservate”.

Juriul va desemna dintre acestea câştigătorul Trofeului Transilvania.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.