Tommy Lee, toboşarul trupei Mötley Crüe, a anunţat miercuri că s-a logodit cu Brittany Furlan, în vârstă de 31 de ani, vedetă în social media.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un mesaj video publicat pe Instagram de Ziua Îndrăgostiţilor, rockerul american a scris: „Asta cu siguranţă bate ciocolata! Salutaţi-o pe viitoarea doamnă Lee”.

Pe Twitter, ea a scris: „E cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Abia aştept să petrec pentru totdeauna cu cel mai bun prieten al meu”.

Cei doi au o relaţie din luna iunie a anului trecut, potrivit E!News. 

Aceasta va fi a patra căsătorie pentru Lee, în vârstă de 55 de ani. Prima lui soţie a fost Elaine Starchuck, după care, în 1986, s-a căsătorit cu actriţa Heather Locklear, de care a divorţat în 1993. Au urmat 3 ani de căsnicie cu Pamela Anderson, între 1995 şi 1998. Pentru o scurtă perioadă, el a fost logodit cu cântăreaţa Sofia Toufa.

În 2015, membrii grupului glam rock Mötley Crüe - Vince Neil, Mick Mars, Nikki Sixx şi Tommy Lee - au anunţat, într-o conferinţă de presă, că se retrag din activitate. Ultimul concert a fost susţinut pe 31 decembrie 2015, la Los Angeles.

Mötley Crüe a fost înfiinţată în 1981, în Los Angeles. Trupa a lansat 9 albume de studio, care au fost vândute în peste 100 de milioane de exemplare, un sfert din acestea, în Statele Unite. Ultimul disc al formaţiei este „Saints of Los Angeles”, apărut în 2008.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.