Tom Cruise şi-a luxat glezna în timpul unei cascadorii la filmările de la Londra pentru a şasea parte din franciza "Misiune Imposibilă/ Mission: Impossible 6", a confirmat Paramount Pictures, care a oprit producţia după incident.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Studiourile anunţă că lansarea filmului este în continuare programată pentru luna iulie, anul viitor, scrie BBC. 

Cruise s-a rănit în weekend, în timp ce sărea de pe o clădire înaltă din Londra. Într-o înregistrare video publicată de site-ul TMZ se vede cum actorul se agaţă de clădire, dar cade pe margine. 

Tom Cruise, în vârstă de 55 de ani, este cunoscut pentru faptul că-şi realizează singur cascadoriile. 

Într-un comunciat de presă, Paramount precizează: "În timpul filmărilor la "Mission: Impossible" Tom Cruise şi-a luxat glezna când făcea o cascadorie". "Producţia va stagna cât timp Tom îşi va reveni complet şi lansarea filmului rămâne programată pe 27 iulie 2018. Tom vrea să mulţumească celor care s-au arătat îngrijoraţi şi abia aşteaptă să vedeţi împreună filmul vara următoare". 

Tom Cruise, născut pe 3 iulie 1962, este actor, producător şi regizor american. După ce a interpretat câteva roluri secundare, a jucat primul rol principal important în drama cu accente comice ”Risky Business”, în 1983. A devenit celebru după rolul principal din ”Top Gun” (1986), care l-a transformat într-un star internaţional. De atunci, actorul american a jucat în multe filme de succes, precum ”Rain Man”, ”Născut pe 4 iulie/ Born on the Fourth of July”, ”Oameni de onoare/ A Few Good Men”, ”Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirilor”, ”Jerry Maguire” şi cele cinci lungmetraje din seria ”Misiune: Imposibilă”. A fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar şi de şapte ori la Globul de Aur - câştigând acest trofeu de trei ori.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.