Grupul The Spice Girls a dezvăluit că nu a invitat-o pe Victoria Beckham, Posh Spice, să li se alăture în turneul de reunire anunţat pentru 2019, scrie nme.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mel B, Mel C, Geri Horner (fostă Halliwell) şi Emma Bunton au anunţat recent că grupul pop se reuneşte pentru o serie de show-uri în Regatul Unit, vara viitoare. 

Grupul, fără Posh, a filmat primul interviu acordat în cadrul emisiunii "The Jonathan Ross Show", care va fi difuzat sâmbătă la ITV. 

În vreme ce componentele originale au păstrat legătura, se pare că niciuna dintre ele nu a întrebat-o pe Beckham dacă vrea să se alăture. 

"Ştiţi ce este de fapt haios?", a spus Mel C. "Am văzut-o recent pe Victoria şi cu siguranţă am ţinut toate legătura. Ea reprezintă o mare parte din The Spice Girls, ne sprijină, şi noi pe ea. Dar a vorbit despre faptul că nu am întrebat-o niciodată. Noi doar am presupus". 

Geri a completat: "Am vorbit cu ea în urmă cu două zile, înainte de anunţ şi a spus de ani buni că nu mai vrea să facă asta, aşa cum ştiam". 

Mai târziu, Emma Bunton a pretins că au abordat-o pe Victoria. Totuşi, Geri a precizat că "ea era ocupată cu brandul ei de modă şi a mers mai departe". 

Cele patru membre ale grupului rămase au confirmat că Beckham nu agrează concertele live. 

Emma a admis: "Ne-am dat seama cu ceva timp în urmă că ei nu-i plăcea aşa de mult" iar Geri a afirmat: "Nu vrei să determini pe cineva să facă ceva ce nu vrea". 

Concertele programate pentru anul viitor sunt: 1 iunie 2019 - Manchester Etihad Stadium; 3 iunie 2019 - Coventry Ricoh Stadium; 6 iunie 2019 - Sunderland Stadium of Light; 8 iunie 2019 - Edinburgh BT Murrayfield Stadium; 10 iunie 2019 - Bristol Ashton Gate Stadium; 15 iunie 2019 - London Wembley Stadium. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.