Concertul ”The Masterpiece Experience”, o combinaţie între acustic şi electronic, o îmbinare a unor capodopere ale muzicii de film cu efecte coregrafice, jocuri de lumini şi lasere şi proiecţii grandioase, va avea loc miercuri, de la ora 20.00, la Sala Palatului din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fani din Mexic, Portugalia, Spania, Marea Britanie, Germania, Danemarca, Olanda, Suedia, Italia, Polonia şi Ungaria vor fi prezenţi la Bucureşti pentru a urmări show-ul ”The Masterpiece Experience”, produs de ieşeanul Ciprian Costin. 

Cea de-a treia ediţie ”The Masterpiece Experience: Interstellar & Dark Knight" reprezintă o poveste science-fiction cu narator, inspirată din ”Odiseea” lui Homer.

Toate piesele muzicale din concert, muzica trailerelor scrisă de Thomas Bergersen şi muzica de film compusă de Hans Zimmer (”The Dark Knight/ Cavalerul negru” şi ”Interstellar/ Interstellar - Călătorind prin Univers”), fac parte dintr-o poveste de dragoste, de război, ce reuneşte mai multe culturi şi prezintă societatea umană dintr-o perspectivă unică. Recrearea în concert a pieselor muzicale este realizată în colaborare cu cei doi compozitori Hans Zimmer şi Thomas Bergersen.

Biletele, cu preţuri cuprinse între 80 şi 300 de lei, la concertul ”The Masterpiece Experience” de la Sala Palatului se pot achiziţiona de pe vreaubilet.ro şi de la casa de bilete a Sălii Palatului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.