O pereche de pantofi sport, numiţi "tenişii lui Iisus", creaţi de un studio de design din New York şi care conţin în interiorul tălpilor apă sfinţită din râul Iordan, au fost vânduţi la câteva minute după ce au fost puşi în vânzare online cu preţul de 3.000 dolari, scrie presa americană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Modelul Nike Air Max 97 a fost cumpărat de studioul de design MSCHF, cu sediul în Brooklyn, la preţul de piaţă de 160 de dolari. Designul le-a fost schimbat la care a fost adăugat un crucifix aurit şi a fost injectată apă sfinţită în talpă. 

Noii "Tenişi ai lui Iisus", care au fost puşi în vânzare marţi la preţul de 1.425 de dolari, s-au vândut într-un singur minut, a spus directorul comercial al firmei, Daniel Greenberg, pentru postul de televiziune CBS.

Tenişii au fost sfinţiţi de un preot. De asemenea, pe partea exterioară a pantofului sport a fost inscripţionat un verset din Biblie, Matei 14:25. Pe limba pantofului a fost desenată o picătură roşie, care simbolizează sângele lui Iisus.
     


Cumpărătorul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a revândut apoi perechea cu 3.000 de dolari pe site-ul de comercializare StockX.
     
"Tenişii lui Iisus" sunt creaţia brandului MSCHF cu cel mai mare impact viral şi această pereche originală de pantofi sport a generat mii de comentarii online, atât pozitive, cât şi negative. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.