Prima ediţie Stray Lights Festival, eveniment dedicat muzicii care există în afara categoriilor şi formulelor previzibile, va avea loc între 31 iulie şi 2 august, la clubul Control din Bucureşti. Timp de trei zile, publicul va putea descoperi artişti care navighează între post-punk, noise rock, shoegaze, ambient, experimental şi alte teritorii sonore greu de încadrat, dar imposibil de ignorat. Primele nume confirmate sunt The Murder Capital (Irlanda), DITZ (Marea Britanie), The 113 (Marea Britanie), Orkid, Baby Elvis, Brainwasher, Second Wave, Asincron şi Black Water, anunţă organizatorii.
Biletele sunt disponibile pe platforma Eventbook în două etape de vânzare: abonamentele Early Bird pot fi achiziţionate până în 30 iulie pentru 380 de lei, iar în perioada festivalului, între 31 iulie şi 2 august, preţul abonamentului va fi de 450 de lei.
Stray Lights Festival s-a născut din convingerea că unele dintre cele mai importante experienţe muzicale apar în afara circuitelor dominante. Este un festival construit pentru muzica zgomotoasă, fragilă, abrazivă, hipnotică, disonantă sau devastatoare. Pentru artiştii care construiesc lumi din tensiune, atmosferă şi intensitate emoţională. Pentru oamenii care încă merg la concerte ca să simtă ceva real.
Evenimentul continuă demersurile începute de comunitatea Stray Lights, o reţea DIY care reuneşte unele dintre cele mai relevante nume ale scenei alternative româneşti şi care, în ultimii ani, a funcţionat ca spaţiu de colaborare, susţinere şi vizibilitate pentru trupele independente. Într-un context în care multe proiecte valoroase dispar înainte de a-şi găsi publicul, Stray Lights încearcă să creeze context, comunitate şi oportunităţi pentru muzica alternativă contemporană.
„Stray Lights 2.0 este o necesitate. O formă de coagulare, colaborare şi într-ajutorare între cât mai multe dintre trupele care fac muzică alternativă, neanacronică şi relevantă din România. Majoritatea acestor trupe sunt ignorate şi multe dispar după un an sau doi. Nu există un plan real de susţinere şi evoluţie pentru această formă de manifestare creativă atât de necesară. Stray Lights nu e o agenţie de booking, un label sau o casă de producţie — e un mic grup de oameni care încearcă să se ajute între ei, fiecare cum poate”, spune Vlad Ilicevici, membru Orkid şi iniţiator al proiectului.
The Murder Capital
Unul dintre cele mai importante nume ale noii generaţii post-punk irlandeze, The Murder Capital ajung la Bucureşti într-un moment de vârf al parcursului lor artistic. După impactul produs de albumele When I Have Fears şi Gigi’s Recovery, trupa revine cu Blindness, materialul care marchează cea mai directă, intensă şi coerentă expresie a identităţii sale muzicale de până acum.
Scris într-o perioadă de transformări personale şi geografice pentru membrii formaţiei, Blindness vorbeşte despre dragoste, credinţă, apartenenţă şi fragilitatea relaţiilor umane, păstrând în acelaşi timp energia viscerală care a consacrat trupa. Cu concerte recente alături de Pearl Jam şi Nick Cave & The Bad Seeds şi cu reputaţia unui live act excepţional, The Murder Capital se numără printre cele mai aşteptate apariţii ale festivalului.

DITZ
Formaţi la Brighton, DITZ s-au impus ca una dintre cele mai interesante şi imprevizibile prezenţe ale scenei alternative britanice. După ani petrecuţi aproape permanent pe drum, cântând peste o sută de zile pe an şi testând constant material nou în faţa publicului, trupa ajunge la Stray Lights Festival cu cel mai recent album, Never Exhale.
Discul explorează teme precum alienarea, îmbătrânirea, ura socială şi anxietăţile lumii contemporane, filtrate printr-un amestec de noise rock, post-punk şi influenţe experimentale. Cu referinţe care merg de la The Jesus Lizard şi Shellac până la Radiohead sau Mogwai, DITZ propun un spectacol intens şi fizic, construit pe tensiune, improvizaţie şi energie brută.
The 113
Venind din Leeds, unul dintre cele mai fertile centre ale noii scene underground britanice, The 113 şi-au construit rapid reputaţia printr-un sunet abraziv şi profund contemporan. Muzica lor transformă anxietăţile epocii digitale în explozii sonore marcate de chitări discordante, ritmuri neliniştitoare şi o senzaţie constantă de urgenţă.
Cel mai recent material al formaţiei, Leach, explorează teme precum supravegherea digitală, colectarea datelor şi sentimentul de neputinţă în faţa marilor structuri tehnologice. Între comentariu social şi mărturisire personală, The 113 oferă una dintre cele mai relevante şi neliniştitoare perspective asupra prezentului, confirmând statutul lor de nume esenţial al noii generaţii alternative britanice.

Orkid
Una dintre cele mai importante prezenţe ale scenei alternative româneşti, Orkid descriu muzica lor drept „post-traumatic blues”, un amestec de shoegaze, post-metal, indie, punk şi influenţe experimentale. Cu cinci albume lansate şi peste 300 de concerte susţinute în ultimul deceniu, trupa a împărţit scena cu artişti precum Mogwai, Mono, Madrugada sau Death in Vegas şi reprezintă una dintre formaţiile definitorii pentru universul Stray Lights.
Baby Elvis
Născută din underground-ul orădean, Baby Elvis combină energia garage rock-ului cu influenţe psihedelice, indie şi synth-pop într-un amestec exploziv şi greu de clasificat. După apariţii pe scene importante din România şi Europa, inclusiv pe Main Stage-ul festivalului INmusic din Zagreb, formaţia continuă să exploreze noi direcţii sonore şi lucrează în prezent la cel de-al treilea material discografic.
Brainwasher
Una dintre cele mai proaspete şi energice apariţii ale underground-ului bucureştean, Brainwasher îmbină hardcore-ul, dance-punk-ul şi atitudinea DIY într-un spectacol care refuză orice formă de compromis. Cu versuri despre inegalitate socială, alienare şi realităţile digitale contemporane, trupa transformă frustrarea generaţională în energie colectivă şi haos controlat.
Second Wave
Format din Daniel Antohi şi Radu Dorobanţu, Second Wave construieşte pe scenă un univers sonor cinematografic în care post-rock-ul, shoegaze-ul şi ambientul coexistă natural. Deşi este un duo, proiectul reuşeşte să creeze experienţe live ample şi imersive, construite din straturi atmosferice, efecte şi contraste între fragilitate şi explozie emoţională.
Asincron
Pornită în 2022 dintr-un concert organizat într-o curte de liceu, Asincron a devenit rapid una dintre cele mai interesante apariţii ale noii generaţii emo şi grunge din România. Muzica lor alternează între zgomot şi linişte, între distorsiune şi vulnerabilitate, iar versurile profund introspective transformă experienţele personale în poveşti în care publicul se poate regăsi cu uşurinţă.
Black Water
Venită din Braşov, Black Water explorează spaţiul dintre dreampop şi post-wave, construind peisaje sonore melancolice şi atmosferice inspirate de formaţii precum Cocteau Twins, The Cure sau Drab Majesty. EP-ul de debut, Safe From Reality, lansat în 2024, a conturat deja identitatea unei trupe care transformă reveria şi introspecţia în experienţe sonore captivante.




























