Regizorul Steven Spielberg a dezvăluit că personajul Indiana Jones ar putea fi interpretat de o femeie în cel de-al şaselea film al francizei, înlocuindu-l pe actorul Harrison Ford, scrie nme.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Harrison Ford a interpretat personajul Indiana Jones în cele patru filme care au fost lansate în cadrul acestei francize şi va apărea şi în cel de-al cincilea lungmetraj al seriei, după care ar urma să fie înlocuit.

„Acesta va fi ultimul film al francizei «Indiana Jones» în care protagonistul va fi interpretat de Harrison Ford, sunt destul de sigur, dar seria va continua, cu siguranţă”, a spus Steven Spielberg, într-un interviu pentru The Sun.

Spielberg a mai spus că ar putea fi momentul ca celebrul explorator să „ia o altă formă”.

„Am fi nevoiţi să îi schimbăm numele din Jones în Joan. Şi nu ar fi nimic greşit în asta”, a spus regizorul.

Vorbind despre importanţa egalităţii de gen, Spielberg a spus: „Mama mea a fost o femeie puternică. A avut o voce, a avut opinii foarte puternice. Am fost foarte norocos să fiu influenţat de femei. Pe două dintre acestea le-am iubit nebuneşte – pe mama mea şi pe soţia mea”.

Filmările pentru cel de-al cincilea film din franciza „Indiana Jones” vor începe anul viitor.

„Indiana Jones 5” ar urma să aibă premiera cinematografică în anul 2020, fiind confirmat că Shia LaBeouf nu va face parte din distribuţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.