Cineastul american Stanley Donen, regizorul filmelor „Singin' in the Rain” şi „Funny Face”, ultimul reprezentant al epocii de aur a Hollywoodului, a murit la vârsta de 94 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Niciodată nominalizat la Oscar pentru filmele pe care le-a realizat, Donen a primit un trofeu onorific din partea Academiei Americane de Film în 1998, în semn de apreciere pentru opera sa „marcată de graţie, eleganţă, inteligenţă şi inovaţie vizuală”.

El a semnat, între altele, musicalul „Seven Brides for Seven Brothers” (1954), comedii ca „Indiscreet” (1958) şi „Charade” (1963), dar şi videoclipul „Lionel Richie: Dancing on the Ceiling” (1986).

Deseori acuzat, pe nedrept, spun criticii, că a favorizat stilul şi nu substanţa, filmele lui Stanley Donen au devenit referinţe la scurtă vreme după lansarea lor.

„Singin’ in the Rain” (1952), cu Gene Kelly, Donald O'Connor şi Debbie Reynolds, este considerat cel mai bun musical realizat vreodată la Hollywood. Dacă „Funny Face” (1957), cu Audrey Hepburn şi Fred Astaire, şi „Bedazzled” (1967), cu Peter Cook şi Dudley Moore, nu au avut mare succes la momentul apariţiei, au fost apreciate mai târziu, acesta din urmă fiind refăcut în 2000.

Pe lângă Gene Kelly şi scenaristul George Abbott, Donnen a colaborat cu nume importante ale coregrafiei, între care Bob Fosse, Gower Champion şi Michael Kidd.

Cât priveşte comediile romantice, al a creat una dintre cele mai apreciate din anii 1960 - „Two for the Road” (1967), cu Audrey Hepburn şi Albert Finney.

Ultimul film pe care l-a regizat a fost „Blame It On Rio”, cu Michael Caine şi Demi Moore în distribuţie, apărut în 1984. Stanley Donen a debutat pe Broadway în 1993, cu „The Red Shoes”. 

Documentarul „Stanley Donen: You Just Do It”, dedicat cineastului, a fost lansat în 2010.

Donen a fost căsătorit de cinci ori, între soţiile lui numărându-se Jeanne Coyne, Marion Marshall şi Yvette Mimieux. A avut o relaţie de lungă durată cu scenarista şi regizoarea Elaine May. A avut trei fii - Josh Donen, producător al serialului „House of Cards”, Mark Donen şi Peter Donen, supervizor de efecte vizuale, care a murit în 2003.

Informaţia privind decesul cineastului a fost confirmată pentru Chicago Tribune de unul dintre fiii lui.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.