Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” aduce, în premieră, muzica corală la Spotlight Festival, în weekendul 21-23 aprilie. Corul Madrigal prezintă sesiuni de video mapping pe faţada Teatrul Odeon din Bucureşti, realizate de Mindscape Studio, pe piesa „Sârba pe scaun" de Grigoraş Dinicu în aranjamentul lui Alexandru Paşcanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spotlight Festival 2023 se desfăşoară în weekendul 21-23 aprilie, de la ora 20:00 la ora 23.00. Traseul Spotlight din acest an începe de la intersecţia Calea Victoriei cu strada Piaţa Amzei şi continuă de-a lungul acesteia până la Cercul Militar, cu o ultimă oprire în Centrul vechi, la ARCUB - Hanul Gabroveni.

Evenimentul realizat de Corul Madrigal în cadrul Spotlight Festival 2023 se înscrie în programul aniversar „MADRIGAL 60”, care include o serie amplă de peste 30 de proiecte speciale, ce se vor desfăşura pe tot parcursul anului. Programul marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelenţă în muzică şi diplomaţie prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanţei artistice naţionale, dar şi al relevanţei culturale şi de imagine a României în lume.

Spotlight Festival este un proiect organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, alături de Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, cu sprijinul MONUMENT for – Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.