Site-ul brighton-pride.com, care vinde biletele pentru concertul pe care cântăreaţa Britney Spears îlva susţine anul acesta în Marea Britanie, a fost blocat din cauza cererii mari, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Administratorii paginii web au anunţat că încearcă să facă faţă cererii de bilete, după ce fanii au accesat platforma pentru a cumpăra bilete la concertul de anul acesta ale artistei americane în Marea Britanie.

Săptămâna trecută, starul pop a anunţat că va încheia turneul european pe 4 august, în Brighton.

Problema apărută a nemulţumit fanii, care au criticat site-ul, iar organizatorii evenimentului Pride, unde va cânta Spears, le-au solicitat să îi susţină.

Prima tură de bilete pentru eveniment, care se consideră cel mai mare festival dedicat comunităţii LGBT din Marea Britanie, a fost scoasă la vânzare pe 17 ianuarie.

Cântăreaţa americană Britney Spears a anunţat că va porni cu show-ul „Piece of Me”, prezentat la Las Vegas, în turneu mondial. Turneul va începe pe 12 iulie, în Statele Unite, iar pe 4 august va ajunge în oraşul Brighton (Marea Britanie).

În Europa, Britney Spears va concerta şi în Germania, Danemarca, Norvegia, Suedia, Belgia şi Irlanda.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.