Al doilea sezon al serialului HBO „House of the Dragon”, derivat din „Game of Thrones”, va avea opt episoade, cu două mai puţin faţă de primul, lansat în august 2022, potrivit Deadline.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În timp ce planul HBO a fost iniţial să ofere fanilor „un nou arc de 10 episoade”, Deadline scrie că au fost făcute multe schimbări în scenariu. Anunţat la sfârşitul lunii august, este aşteptat în vara lui 2024 la HBO.

Acţiunea din „House of the Dragon”, inspirată de cartea „Fire and Blood” de George R.R. Martin, se desfăşoară cu câteva sute de ani înainte de cea din „Game of Thrones” şi spune povestea Casei Targaryen.

Regele Viserys 1 Targaryen trebuie să aleagă un moştenitor care să-i succedă la tron. În timp ce fratele său Daemon este succesorul de drept, fiica lui, Rhaenyra, intră în cursă, Şi, în acelaşi timp, se profilează războiul civil.

„House of the Dragon” a doborât recordul de cel mai vizionat episod din Statele Unite, cu aproape 9,99 milioane de telespectatori prezenţi la lansare. Serialul HBO a primit şi Globul de Aur pentru cel mai bun serial TV dramă în 2023.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.