Mare parte din selecţia celei de-a 14-a ediţii a festivalului One World Romania, care s-a încheiat duminică, poate fi vizionată online, în perioada 21 - 27 iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După zece zile în care au fost proiectate, în săli şi spaţii neconvenţionale, peste 60 de lungmetraje şi scurtmetraje, au avut loc evenimente speciale, care au avut în centru realizatoare de film, urmează o săptămână în care mare parte din selecţie poate fi văzută sau revăzută online, inclusiv cele patru filme premiate de juriul internaţional, juriul liceenilor şi public.

Au fost premiate patru filme care împing mai departe graniţele genului non-ficţional, spunând poveşti deopotrivă intime şi cu valoare universală, cu puternice mesaje socio-politice.

„Vedere nocturnă” - câştigătorul Trofeului OWR şi al Premiului Liceenilor - analizează atât procedurile administrative cât şi surparea interioară cauzată de violul căruia i-a fost victimă regizoarea Carolina Moscoso Briceño.

„Metamorfoza păsărilor” reconstruieşte fragmentar şi poetic destinele unei generaţii de femei, delicateţea şi valoarea lui estetică câştigându-i premiul special al juriului internaţional şi premiul publicului.

„N-o să mai fie noapte”, care arată, dintr-o altă perspectivă, conflictele din Orientul Mijlociu,a obţinut premiul special al juriului liceenilor şi menţiunea publicului. A doua menţiune a publicului a revenit filmului „Covrigul meu mexican”, un debut original, care bruiază graniţele dintre ficţiune şi documentar.

Pe lângă acestea, va putea fi vizionată mare parte din selecţia OWR14, inclusiv filme rare, precum o mostră din fondul audiovizual al Centrului Simone de Beauvoir şi opera lui Ulrike Ottinger.

Fiecare film poate fi vizionat o singură dată într-un interval de 48 de ore de la accesare. Filmele sunt disponibile pentru vizionare doar de pe teritoriul României.

Prin eventbook.ro pot fi cumpărate bilete individuale şi abonamente, pentru cinci filme sau pentru toată perioada.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.