Parchetul din Berlin a anunţat, marţi, încheierea anchetei pe care o deschisese la jumătatea lunii iunie împotriva solistului trupei Rammstein, Till Lindemann, şi spune că „nu poate stabili că Till Lindemann a întreţinut relaţii sexuale neconsimţite cu femei", scrie Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Evaluarea probelor disponibile (...) şi audierea martorilor nu au permis să se stabilească faptul că acuzatul a întreţinut relaţii sexuale neconsimţite cu femei”, scrie Parchetul din Berlin, referindu-se la solistul grupului de limbă germană care a vândut cele mai multe albume din lume.

Cazul a început la sfârşitul lunii mai cu mărturia unei irlandeze în vârstă de 24 de ani care l-a acuzat pe solistul şi textierul trupei că a drogat-o şi a agresat-o sexual după un concert susţinut în aceeaşi lună în Lituania. Ulterior au depus mărturie şi alte tinere, toate descriind mai mult sau mai puţin acelaşi scenariu.

Se presupune că admiratoarele erau reperate din primele rânduri la concerte, filmate sau fotografiate pentru ca Lindemann să poată face alegerea, înainte ca unele să fie invitate în culise pentru petreceri. Unele ar fi fost drogate înainte de a fi agresate de cântăreţul, acum în vârstă de 60 de ani, care a negat acuzaţiile prin intermediul avocaţilor săi.

Scandalul provocat de acuzaţii a dus la proteste înaintea concertelor trupei în mai multe ţări, precum şi la anularea petrecerilor de după concertele din Germania.

Succesul trupei Rammstein, cea mai bine vândută formaţie de limbă germană din lume, se datorează în mare parte dimensiunii concertelor sale. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.